INTERVIU | Vasile Miriuță: „La ora actuală, Ungaria e peste noi. Din toate punctele de vedere!”. Cheia spre succesul antrenorului în relația cu jucătorii, visul nemțesc și propunerea unui fost coleg de a merge în Gabon

Redactor:
Andrei Pal
INTERVIU | Vasile Miriuță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Când vine vorba despre antrenorii valoroși din Liga 1, dacă ar exista un clasament, carismaticul Vasile Miriuță s-ar afla între primele poziții. Deși a antrenat doar trei echipe în campionatul românesc, Ceahlăul, CFR Cluj și ASA Târgu Mureș, tehnicianul cu dublă cetățenie, româno-maghiară, a reușit rezultate notabile. Asta deși, în unele cazuri, condițiile n-au fost tocmai propice performanței. Antrenorul de la CFR Cluj a vorbit, într-un interviu pentru ProSport, în stilul caracteristic, deschis și mai mereu glumeț, despre actuala situație a echipei sale, șansele la titlu, despre viață, visul nemțesc și posibilitatea de a fi selecționer al naționalei Ghanei sau Gabonului. Începem interviul.

Domnule Miriuță, ar fi trebuit să încep cu niște felicitări pentru faptul că sunteți pe primul loc. Iată că ultimul rezultat din campionat nu mă lasă să fac acest lucru.
Din păcate da. Nu-i nimic, e bine și unde suntem acum. (n.r. – dacă CFR ar fi învins ACS Poli Timișoara și nu ar fi avut acea depunctare de la începutul sezonului, era lider. Meciul s-a terminat 2-2)

Ce puteți spune despre meci? De ce credeți că n-ați reușit să câștigați?
În primul rând, n-am făcut jocul pe care îl așteptam cu toții. Jocul nostru pe care îl facem acasă și în deplasare. Am întâlnit un adversar bun, care s-a apărat bine, a încercat să iasă pe contraatac. În al doilea rând, sincer, starea terenului, din păcate, nu ne-a ajutat să facem acel joc. A fost un teren înghețat, cu toate că s-a dat drumul la căldură, se vede că n-au acele două zile pentru a dezgheța terenul. Am primit acele două goluri în câteva minute… Am reușit să intrăm la pauză cu 2-1, am egalat, am vrut să câștigăm, dar n-a fost să fie.

Este a doua sincopă pe teren propriu, al doilea rezultat nefast consecutiv…
Așa e… După înfrângerea cu Pandurii. Așa e. (n.r. – 0-1, în etapa a 18-a din Liga 1)

„Am și șansa și norocul să antrenez niște jucători de mare caracter. Am mai spus-o… Chiar dacă nu avem staruri în echipă, individualități, am reușit să formăm o echipă bună, modestă, muncitoare. O familie”

Cum reușiți să vă motivați jucătorii să obțină rezultate atât de bune, având în vedere problemele financiare care au existat la club? Am înțeles, din spusele dumneavoastră, că banii sunt la zi acum.
Fiecare antrenor are metodele lui de a-și motiva jucătorii, de a face antrenamente, filosofie. Eu am șansa și norocul să antrenez niște jucători de mare caracter. Am mai spus-o… Chiar dacă nu avem staruri în echipă, individualități, am reușit să îi strâng, să formăm o echipă bună, modestă, muncitoare. O familie mică să zic așa. Asta contează foarte mult.


48 de ani a împlinit antrenorul CFR-ului, Vasile Miriuță, pe 19 septembrie

3 echipe a pregătit fostul mijlocaș în Liga 1. Ceahlăul Piatra Neamț, ASA Târgu Mureș și CFR Cluj


Spuneam, de fapt, probleme financiare pentru că mă gândeam și la prima perioadă pe care ați petrecut-o la CFR, iar atunci știu că au fost destule întârzieri. Și atunci ați reușit, totuși, niște rezultate bune cu echipa.
Au fost atunci, au fost niște probleme, asta e. Și atunci când au fost acele probleme financiare echipa a jucat bine cu mine, s-au făcut niște rezultate bune. Deci… asta poate doar să mă bucure.

Puteți face o comparație între prima perioadă petrecută la Cluj și cea de acum?
Financiar știm cu toții. N-are rost să mai facem o comparație pentru că, pânâ la urmă, nu mai interesează pe nimeni ce a fost acum doi ani. Contează prezentul și viitorul.

Steaua, Dinamo, Astra. Toate, răpuse de ardeleni. Secretul?

Secretul victoriilor cu Steaua, Dinamo și Astra. Toate pe teren străin, în deplasare.
Secretul este munca și seriozitatea. Și disciplina. Ă‚sta-i secretul. Nu există un secret să pot să spun că i-am bătut pe Steaua, pe Dinamo… Ne-am pregătit foarte bine, am muncit și muncim foarte mult, ăsta-i secretul nostru.

Care credeți că sunt șansele echipei dumneavoastră la titlu?
Șansele… Ce să zic. Deocamdată nu suntem în play-off, mai sunt șapte jocuri. E prematur să vorbim de campionat și șanse. Să intrăm în play-off, asta este cel mai important lucru, și acolo, am mai spus-o, orice e posibil. Dar Steaua rămâne în continuare prima candidată la titlu. Au bani, pot face și achiziții la iarnă. Dar, înc-o dată, depinde cu câte puncte avans va intra în play-off față de celălalte echipe. 

V-ați manifestat de multe ori simpatia față de Dinamo. În viitor, vă vedeți antrenând acolo? Au existat ceva tatonări, discuții cu privire la o eventuală preluare a băncii tehnice?
Nu mi-am ascuns niciodată simpatia față de Dinamo, dar viitorul meu mi-l văd la CFR Cluj. Am mai spus-o, nu e prima oară, îmi doresc să rămân cât mai mult aici, mă simt foarte bine. Mă înțeleg foarte bine cu toți oamenii de aici din conducere, suporterii. Îmi doresc să rămân aici cât mai mult timp, dar asta… Știți cum e. Nu poți să știi niciodată ce și cum.

S-a vorbit foarte mult în ultimul timp despre niște negocieri cu investitori străini la CFR. Știți ceva despre acest lucru, au mai avansat negocierile? Au existat într-adevăr aceste discuții?
Am auzit și eu despre aceste discuții. Nu mă pot pronunța, sincer. E problema șefilor mei, cu investitorii, dânșii trebuie să rezolve. Am mare încredere că vom rezolva, dar nu mă pot pronunța când și cum vor veni acești investitori.

Există semnale cu privire la insolvență?
Nu pot să mă pronunț eu când va ieși clubul din insolvență. Există un plan. Sincer, nici nu mă pricep și nici nu vreau să-mi dau cu părerea vis a vis de acest lucru.


„La ora actuală, Ungaria e peste noi. Din toate punctele de vedere. Stadioane noi peste tot, academii la fiecare club din prima ligă. Infrastructură, terenuri de antrenament, echipament. Dacă nu sunt bani pentru licență, te trimit în liga a treia”

Ați jucat și antrenat în Ungaria. Puteți compara în vreun fel condițiile din Ungaria și cele din România? Atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și financiar, dar și alte aspecte.
Am mai spus-o. La ora actuală, Ungaria este peste noi. Din toate punctele de vedere. Nu mai vorbesc de infrastructură, condiții, salarii la zi. La ora actuală. Acum câțiva ani am fost noi peste ei,  dar acum… Am antrenat acolo și cunosc foarte bine. Stadioane noi peste tot, academii la fiecare club din prima ligă. Infrastructură, terenuri de antrenament, echipament și altele.   

Salarii foarte bune în Ungaria. La zi, pentru că acolo nu te lasă să intri în campionat dacă nu ai o sumă garantată. Așa i-au trimis și pe Gyor în liga a treia, pentru că nu s-a mai putut plăti, atunci când am fost eu antrenor. Când au fost acele probleme cu patronul. N-am mai avut banii de licență. Dacă nu au mai fost banii au trimis clubul în liga a treia.


147 de meciuri, 25 de goluri și 32 de pase decisive a strâns Vasile Miriuță în cariera de fotbalist profesionist

133 de partide a jucat în Germania, în Bundesliga 1 și 2


Ne putem compara din punct de vedere fotbalistic? Chiar dacă la nivel de echipe de club nu au reușit mari performanțe în ultimii ani, iată că echipa națională este destul de solidă, având în vedere că a ajuns în optimile de finală la EURO 2016.
Au avut răbdare, am mai spus-o. Au trecut atâția ani până s-au calificat iar la un Campionat European. Cu răbdare. Trebuie să avem și noi, dar până atunci trebuie puse multe lucruri la punct, din păcate. Trebuie să se dea o lege a sportului pentru că, nu mă prea pricep, dar mai aud și eu una, alta… Ce legi sunt aici, cu impozitele acestea, e foarte greu să ții o echipă de fotbal, să te bați la campionat. Trebuie să se dea o lege a sportului, altfel e foarte greu.


Sunteți unul dintre puținii antrenori carismatici din Liga 1. Cum reușiți să păstrați un zâmbet pe față sau o glumă, chiar și după un meci piedut?
Așa a zis și nevastă-mea, altfel nu mă lua (râde). Glumesc. Sunt un tip care gândesc pozitiv tot timpul. Știu că nu-i ușor pentru nimeni să gândească pozitiv când pierde un meci. Trebuie să mergem mai departe. Nu poți să te gândești ce a fost acum o zi, acum două… Este o altă zi, mergem mai departe, se fac lucrurile mai bune. Așa sunt eu, așa am fost toată viața. Și ca jucător. Sunt un tip care pot să trec repede peste o înfrângere. Așa e în viață. E ușor când pierzi un meci să dai vina pe X sau Y. Să zici că jucătorul a fost de vină. Cu jucătorul ăla ți-ai câștigat meciul cu o săptămână înainte. Nu poate să fie jucătorul prost astăzi, peste o săptămână bun, nu există așa ceva. Trebuie să le arăți respect jucătorilor și să ai mare încredere în ei. Acesta este, până la urmă, succesul. Cu ei ești zi de zi, cu ei îți faci treaba. Nu poți, de pe o zi pe alta, să fie buni, iar după să fie proști.

Ce veți face, o „nebunie”, dacă reușiți să câștigați titlul în acest sezon cu CFR Cluj?
Sincer nu m-am gândit, nu știu ce aș putea să spun. Nu știu ce aș face pe moment, dar hai să-l câștigăm și după aceea. Noi să intrăm în play-off pentru că Botoșaniul este la cinci puncte de noi, Astra, Voluntari. Mai sunt șapte jocuri, 21 de puncte în joc. Nu-i ușor, dar am mare încredere în jucătorii mei și în mine că vom ajunge în play-off.

„Poate voi antrena echipa națională din Ghana sau Gabon. Am prieteni și pe acolo. Nu poți să știi niciodată”

În ce campionat puternic din Vest v-ați dori să antrenați?
În Germania. Am avut, să zic, șansa când am fost la Cottbus atunci, în liga a treia. Cu toate că unii, în țară, au zis că eu am retrogradat. Nu-i așa. Eu când m-am dus i-am luat de pe primul loc (n.r. – retrogradabil), cu 11 puncte, și am stat 21 de jocuri din care am câștigat cinci, am făcut 12 egaluri și am avut patru înfrângeri. Cu cinci etape înainte de final m-au dat pe mine afară, că așa e, m-au dat afară, nu am plecat eu. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Și au retrogradat. Când m-au dat afară eram cu un punct deasupra liniei. Numai aici, la noi în țară, am văzut că s-a scris că i-am retrogradat. Una e să îi retrogradezi și alta e să nu-i retrogradezi.

În Germania mi-ar plăcea foarte mult, cu toate că e foarte greu. Antrenorii români, din păcate, nu știu care antrenează în Vest la ora actuală.

V-ați gândit și la un post la echipa națională? Fie a României sau a Ungariei.
Orice antrenor se gândește, la un moment dat, să pregătească echipa națională. Deocamdată îmi doresc să antrenez la club cât mai mult pentru că îmi place. Zi de zi. Poate peste vreo zece ani, dacă ajută Dumnezeu, la o echipă națională. Cine știe? Poate voi antrena prin Gabon, prin Ghana (râde). Nu poți să știi niciodată. Am prieteni și pe acolo. Foști jucători cu care am fost coleg la Cottbus. Chiar mi-a zis un fost coleg de la Cottbus, Moussa Latoundji, într-o zi ‘Nu vi să antrenezi în Gabon?’. I-am spus ‘Moussa, nu mă duc, tată, mă simt foarte bine la Cluj’. Nu poți să știi ce echipă națională va fi peste ani de zile.

Cât ați fost în Germania, ați urmărit și meciurile românilor care joacă acolo? Laszlo Sepsi, Alexandru Maxim…
Joacă bine Loți (n.r – Lazslo Sepsi). Maxim, din păcate… Mare talent, dar parcă n-a ieșit cum își dorea. E greu de jucat în Germania, în Bundesliga. Loți e alt tip de jucător. Muncitor, se pliază pe stilul nemțesc.

Este cunoscută prietenia dintre dumneavoastră și Laurențiu Reghecampf. Ținând cont de faptul că ați fost colegi la Cottbus, ne puteți spune o întâmplare amuzantă din timpul petrecut împreună în Germania? Care este cea mai frumoasă amintire care vă vine în minte?
Sincer, au fost multe. Nu mai țin minte una, nu pot să-mi aduc aminte pe moment. Îmi plăcea să ieșim, să ne distrăm cu familiile. O întâmplare nu prea am avut. Noi eram foarte, foarte serioși (râde).

În puținul timp liber pe care îl aveți, ce vă place să faceți? Cum vă relaxați? Aveți și o altă pasiune în afara fotbalului?
Îmi place mult să stau cu copiii mei, dar, din păcate, la Cluj sunt singur. Familia mea e la Budapesta. Joc foarte mult, în timpul liber, tenis cu piciorul. Cu Ionuț Ivașcu (n.r. – directorul sportiv de la CFR Cluj), cu Panin (n.r. – Cristian Panin), prietenii mei. Sincer nu prea am prea mult timp liber. Mi-ar plăcea să petrec mai mult timp cu copiii mei, dar munca cere și sacrifcii.

Vă mulțumesc.
Mulțumesc și eu.


7 formații a antrenat Vasile Miriuță în cariera de antrenor: Energie Cottbus U 19, Energie Cottbus II, Ceahlăul Piatra Neamț, CFR Cluj, GyÅ‘ri ETO, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Tragedie pe Drumul Morţii E 85 în Suceava, în a doua zi de Crăciun: O mașină a luat foc după o coliziune cu o autocisternă. Doi părinţi şi copilul lor au ars de vii
Tragedie pe Drumul Morţii E 85 în Suceava, în a doua zi de Crăciun: O mașină a luat foc după…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×